mda... nu cred ca va fi un articol foarte grozav pt ca starea mea de spirit este sub pamant.
consider ca sunt o persoana realista, dar mereu ma intreb de ce in unele situatii am replici optimiste sau altele total deplasate complet iesite din comun.
si deja am pierdut sensul realismului, de ce? pt ca tocmai am afirmat,într-un mod subtil ca optismul e mai bine venit decat pesimismul. e foarte greu sa fii constant realist, defapt e mai dificil decat sa fii optimist.
si cum spuneam, sunt într-o pasa proasta. sunt constient ca nu sunt realist acum, chiar daca pare o remarca realista este mai mult una rationala venita dupa mult timp. momentan...cred,nu sunt sigur, trec printr-o faza in care sunt sau fac parte, mai mult sau mai putin din cele 3. incerc sa raman realist, sa nu ma schimb, sa raman acelasi si totusi in sinea mea zic ca ar trebuii sa merg mai departe,dar am acel moment in care vine realul, pesimismul real, care spune ca daca nu mi-a iesit pana acum nu prea are cum sa mai vina vremea. optimismul si pesimismul pe care le simt sunt doar niste stari,sunt constient, sunt ca doua pastile de depresie,dar din care numai una functioneaza, iar eu cum sunt mai artagos si nu iau pastile incerc un remediu adevarat, realismul. e singurul lucru care ma tine de plutire pe moment, fapt ce nu mai poate sa-l faca nimeni si nimic in acest moment.
luni, 15 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
a trebuit sa citesc de doua ori articolul ca sa inteleg ce vrei sa spui... interesant joc de cuvinte:-?
RăspundețiȘtergereeu trec de la optimism la pesimism foarte usor, si tot timpul sar realismul, chiar daca, in mod paradoxal, ma consider o persoana realista...